Familia uneia dintre victimele lui Șerban Huidu va fi despăgubită cu o mașină

Familia uneia dintre victimele lui Șerban Huidu va fi despăgubită cu o mașină
Publicat: 30/10/2012, 16:15
Actualizat: 04/02/2019, 06:08

Judecătoria Brașov a dispus, marți, la primul termen în dosarul privind daunele civile de 800.000 de euro cerute de familiile victimelor accidentului provocat de Șerban Huidu, ca societatea de asigurări a acestuia să îi dea uneia dintre familii o mașină la aceeași valoare cu cea distrusă în accident

Avocatul familiei Balog a solicitat în fața instanței ca autoturismul Dacia Logan aparținând lui Ștefan Balog (unul dintre cei trei morți în accidentul provocat de Huidu la Timișul de Sus în octombrie 2011), să fie reevaluat la nivelul avut înaintea preoducerii accidentului, considerând că evaluarea făcută de societatea de asigurări a lui Huidu, Astra Asigurări, la prețul de 2.600 euro, este prea mică, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Firma de asigurare a avut un punct de vedere ieșit din comun pentru că nu înțeleg să despăgubească nici la acest moment, nu vorbim de daunele morale pe care ei le-au apreciat foarte mari, dar sigur punând în balanță viața unui om, dar nici măcar contravaloarea unui autoturism, o Dacie Logan, care cu o lună jumătate înainte a fost evaluată de o altă societate de asigurări pentru o poliță Casco la suma de 5.000 de euro. Față de acest document clar care s-a făcut după aceleași reguli și după aceleași norme spunem că punctul de vedere al societății de asigurare Astra este cel puțin ciudat, pentru că nu are niciun reper care să nu asigure cel puțin o despăgubire justă de înlocuire a acestui autoturism”, a spus avocatul familiei Balog, Bucur Borcoman.

Solicitarea de reevaluare a autoturimului a fost respinsă de judecători, care au propus, în schimb, ca societatea de asigurări să despăgubească familia Balog cu un autoturism echivalent ca valoare cu cel distrus în accident.

Soția lui Ștefan Balog a ieșit plângând din instanță și a spus că deciziile judecătorilor sunt părtinitoare, pentru a-l scoate nevinovat pe Huidu.

„Totul s-a făcut pentru Huidu. Un fir de păr nu i s-a mișcat din cap și a omorât trei oameni”, a spus Elena Balog.

La termenul de marți, au fost audiați primii martori în acest dosar, doi vecini și prieteni apropiați ai familiei Balog, care au povestit judecătorilor că Ștefan Balog era sprijinul moral și material al familiei lui, iar lipsa acestuia îi afectzează foarte mult pe soția acestuia, Elena Balog – pensionată de boală, și pe fiul lui, Mircea Balog.

Familia Balog a cerut daune în valoare totală de 400.000 de euro. Soția și fiul lui Ștefan Lungu Balog s-au constituit părți civile diferite în acest proces, cerând fiecare, drept daune morale, câte 200.000 de euro.

De asemenea, Ioana Câmpean – fiica altei victime a accidentului, Magda Drăgici, a solicitat ca fostul realizator TV să îi acorde daune morale și materiale de 400.000 de euro, însă nu a precizat care este cuantumul, separat, al daunelor morale și al celor materiale, instanța solicitând avocatului acesteia ca la următorul termen să prezinte defalcat solicitările pentru daune.

Cea de-a treia victimă a accidentului, Ioan Garbis, nu a avut urmași, prin urmare nimeni nu s-a constituit parte civilă din partea acestuia.

Instanța a fixat un nou termen de judecată în acest dosar pentru data de 4 decembrie.

În 29 iunie, Șerban Huidu a fost condamnat de Judecătoria Brașov la doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare pentru ucidere din culpă. Familiile victimelor accidentului au făcut recurs la decizia judecătorilor, următorul termen fixat la Curtea de Apel Brașov fiind abia anul viitor, pe 31 ianuarie.

La jumătatea lunii mai, Șerban Huidu a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă, în urma accidentului soldat cu trei morți produs în octombrie 2011 în zona localității Timișul de Sus din județul Brașov. În urma accidentului provocat de Huidu, și-au pierdut viața Ioan Garbis, Magda Drăghici și Ștefan Lungu Balog, cei trei fiind colegi la o firmă din Brașov. În 16 octombrie 2011, ei se îndreptau cu un autoturism Dacia spre Aeroportul Otopeni. Șerban Huidu circula dinspre Capitală spre Brașov, iar la ieșirea din localitatea Timișul de Sus, într-o zonă în care sunt curbe, a intrat cu mașina pe contrasens și a izbit autoturismul Dacia în care se aflau cele trei persoane. Huidu se afla în mașină împreună cu soția sa, cu cei doi copii în vârstă de doi și patru ani și cu bona acestora.

Judecătoria Brașov a ajuns la concluzia că vina pentru producerea accidentului din 16 octombrie 2011 revine „în totalitate” fostei vedete TV Șerban Huidu, deoarece nu a ajuns pe contrasens în urma unui derapaj, ci fiindcă a pierdut din raza vizuală șoseaua, întorcându-se către copiii săi aflați pe bancheta din spate.

Potrivit concluziilor expertizei tehnice, la momentul accidentului mașina condusă de Huidu rula cu 87 de kilometri la oră, în condițiile în care limita de viteză era de 50 de kilometri la oră, și a intrat total pe contrasens.

Expertiza a stabilit că accidentul a avut loc pe sensul opus celui de pe care venea mașina condusă de Șerban Huidu, el fiind cel care a intrat pe contrasens, în timp ce șoferul celeilalte mașini implicate în accident, un Logan, nu a avut nicio vină, circula corect și n-a tăiat curba, mașina vedetei TV apărându-i brusc în față. Conform expertizei, Dacia Logan rula cu 40 de kilometri la oră.

După accident, Huidu a fost supus unei expertize medico-legale, care a stabilit că acesta era apt să conducă în 16 octombrie 2011, când a produs accidentul rutier din Timișul de Sus.

Judecătorii brașoveni au considerat că nu se justifică o pedeapsă cu detenție în cazul fostei vedete TV, fiind „o persoană corect integrată social, fără antecedente penale”. Magistrații au considerat că vina lui Huidu „se apropie totuși de pragul minim, fiind în situația paradoxală în care un nivel relativ redus de culpă a determinat consecințe extrem de grave”.

Judecătorii au ținut cont și de atitudinea manifestată de Șerban Huidu pe parcursul întregii proceduri, fiind pe deplin conștient de consecințele faptelor sale pe care a înțeles să și le asume.

Astfel, deși el avea dreptul să conducă un autovehicul până la finalizarea procesului penal putând solicita instanței sau organelor de urmărire penală o dovadă înlocuitoare a permisului de conducere, nu a uzat de acest drept.

În prezent, Huidu nu are dreptul de a conduce autovehicule, decât în cazul în care va da din nou examen pentru obținerea permisului.

În 24 octombrie 2011, printr-un mesaj postat pe blogul personal, Șerban Huidu a anunțat că nu va mai prezenta emisiunea „Cronica Cârcotașilor” de la Prima TV și că se retrage din viața publică.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Scandalul care îi costă scump pe șoferi. Scapă ocazia de-a plăti mai puțin în service
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Misterul piramidelor din Egipt, aproape de a fi rezolvat. Cum cred cercetătorii că au fost...
×